Obiectivul general al proiectului:
Creșterea performanței în formarea profesională prin parteneriatul cu mediul economic pentru dezvoltarea rutei complete de învățământ dual în cadrul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava.
Obiectivul general al proiectului:
Creșterea performanței în formarea profesională prin parteneriatul cu mediul economic pentru dezvoltarea rutei complete de învățământ dual în cadrul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava.
Obiectivele specifice ale proiectului:
OS1: Constituirea și operaționalizarea Consorțiului pentru dezvoltarea unei rute complete de învățământ dual, în vederea sprijinirii angajatorilor din regiunea de Nord-Est a României de a deține rolul activ în domeniul pregătirii profesionale a elevilor și studenților.
OS2: Dezvoltarea unui campus profesional integrat liceal și universitar, care va deservi învățământul dual preuniversitar și universitar, care va include spații de instruire teoretică și ateliere de practică (inclusiv digitalizate) pentru introducerea metodelor inovative de predare-învățare și de realizare a pregătirii practice a elevilor și studenților.
OS3:Creșterea nivelului de acces la educație și formare profesională inițială de calitate, prin dezvoltarea de parteneriate cu agenți economici sau alți parteneri relevanți, în vederea adaptării învățământului profesional tehnic la cerințele pieței muncii, simultan cu identificarea și incluziunea potențialilor beneficiari, elevi și studenți, în special a celor aparținând grupurilor vulnerabile/ dezavantajate.
OS4:Implementarea de programe de studii universitare dezvoltate în rută duală, precum și dezvoltarea unor calificări noi sau revizuirea unor calificări existente.
OS5:Investiții în formarea competențelor pentru membri ai comunității academice a USV, ai liceelor sau angajați ai operatorilor economici sau ai altor entități partenere în ceea ce privește coordonarea și tutoratul activităților de practică, ca parte a derulării activităților de instruire în rută duală a elevilor și studenților.
Definirea obiectivului general și a obiectivelor specifice ale proiectului a fost rezultatul evaluării răspunsurilor la o serie de întrebări apărute ca urmare a studierii contextului actual în ceea ce privește procesul de instruire de la nivel liceal și universitar, precum și a consultării operatorilor economici care desfășoară activități în domenii de interes regional în regiunea de Nord-Est a României. Astfel, definirea rezultatelor pe care dorim să le obținem prin implementarea proiectului este o reflexie a răspunsurilor la întrebări legate de ceea ce consorțiul dorește să realizeze, de importanța obiectivului propus, de actorii implicați în implementarea proiectului, precum și de resursele și limitările implicate. Obiectivele sunt cuantificabile și sunt în strânsă legătură cu activitățile și rezultatele proiectului, specificitatea, măsurabilitatea, accesibilitatea, relevanța și încadrarea în timp statutând caracterul SMART al acestora.
Obiectivului general și obiectivele specifice ale proiectului se înscriu și în liniile trasate de Proiectul „România Educată”, proiect inițiat de Președintele României, fiind în concordanță cu nevoile sistemului de educație din România și cu recomandările Comisiei Europene în domeniu, concurând la îndeplinirea obiectivului O.3 Dezvoltarea infrastructurii de învățământ profesional dual, în jurul principalilor poli de dezvoltare, cu rute complete.